Dacoromania litteraria, 8/2021
Posturi literare și construcția imaginii sociale a scriitorului în cultura română
Printre numeroasele încercări de a rezolva tensiunea (fondatoare pentru sociologia literară) dintre individual și colectiv, studiile posturale ocupă o poziție importantă, reunind instrumente descriptive flexibile și mobile în interdisciplinaritatea lor generică. Cel puțin de la punerea în circulație a termenului de postură literară de către J. Meizoz (2007), posturalul intră, cu o funcționalitate reală, în analiza procesului de mediere dintre operă și spațiul socio-istoric. Definit de la început de către Meizoz, în descendența conceptului omonim al lui Alain Viala (1993), drept formulă care se citește simultan ca un discurs și o conduită, termenul intră rapid într-un câmp conceptual construit în jurul aceleiași atenții la (auto)reprezentarea auctorială, în și în afara textului pe care autorul îl produce: ethos (Ruth Amossy), scenografie auctorială (José-Luis Diaz), figurație a autorului și stil auctorial. Reunind definiții și practici care se revendică (în moduri variabile, dar similare) de la analiza textuală (în dimensiunea sa discursivă și a dispozitivelor stilistice) și de la cea acțională (studiul reprezentărilor sociale colective), lectura posturală are ca miză esențială articularea, permisivă și fertilă, a ordinii discursive cu ordinea comportamentală.
Același interes stă și în centrul dosarului tematic propus de acest număr al revistei „Dacoromania litteraria”. Dosarul pune în lumină caracterul plural și relațional al construcțiilor posturale. Fiindcă o postură nu e niciodată nici singulară, nici imuabilă: păstrându-și caracterul de traseu construit individual, ea actualizează reprezentări (intratextuale) și identități publice (comportamentale) din repertorii posturale deja prezente în memoria spațiului literar în care există și acționează autorul. Pentru aceasta, propunem două axe de reflecție:
1. Posturi auctoriale, selectate din diverse perioade istorice. Ceea ce ne interesează e o reflecție asupra actelor enunțiative și instituționale prin care o voce și o figură a autorului se poziționează și se fac recunoscute în câmpul literar mobilizând un rezervor cultural de poziții și reprezentări sociale disaponibile:
a) reprezentări posturale din texte nonficționale (mizanscena sinelui din paratexte, din corespondență, interviuri etc.), dar și ficționale (figurile scriitorilor/creatorilor care apar în textele lor literare). De la scriitorul-profet al romantismului literar până la scriitorul contemporan angajat (care alege să denunțe în formula sa literară constrângerile politice, economice, de gen etc.), de la figurațiile unor comportamente individualizante (boemul și dandy-ul, dar și marginalul, scriitorul vagabond, nomadul, ocnașul/pușcăriașul, autoexclusul) până la încorporarea traumelor personale în reprezentările auctoriale recente, construcțiile identitare ale scriitorului se articulează divers, într-un permanent dialog dintre discursivități și conduite;
b) strategii literare asociate diverselor poziții ocupate în câmp, avantajoase/ dezavantajoase, proprii/ improprii (scriitor marginal, scriitor central, cazuri de trecere de la o poziție la alta – inclusiv cazurile în care apar schimbări radicale de scenariu auctorial, motivate de schimbările de climat politic, precum trecerea de la avangardă la realism-socialist): poză, cochetărie, artificiu conștient, acte promoționale, adaptarea posturală a scriitorului român la recunoaștere și consacrare.
c) posturi colective – și, asociate lor, scenografii de grup: definirea unor scheme „coregrafice” colective, observabile în proxemică, în comportamentele gestuale repetitive ale grupului, în micile rituri din momentele-cheie ale unei ședințe de cenaclu (începutul întâlnirii, cititul cu voce tare, dialogismul discuțiilor de după lectură), dar și în manierele diverse de reprezentare intratextuală a membrilor și a mentorilor. De aici s-ar putea construi un întreg repertoriu de posturi frecventate (tragicianul la Sburătorul, rock-starul de la Cenaclul de Luni, bufonul la Junimea, excursionistul la Viața românească, noctambulul la Cercul literar de la Sibiu, pentru a limita exemplele doar la peisajul literar românesc) și funcționalitatea acestora în construcția traseelor de legitimare și impunere individuală și colectivă.
2. Vrem de asemenea să propunem o focalizare specială asupra semnificației posturii de scriitor în cultura română contemporană. După schimbarea de regim din 1989, în condițiile unei revalorizări a rolului și misiunii intelectualului în Europa Centrală și de Est în fostele țări din lagărul comunist, figurile de scriitor au căpătat o nouă vizibilitate. Scriitori care erau în același timp și oameni politici, reprezentanți ai societății civile sau lideri ai unor mișcări sociale au intrat în conștiința publică, fiind puși în situația de a-și fabrica și controla imaginea socială. La aceasta a contribuit și complexitatea mediatică a ultimilor treizeci de ani, care a pus la dispoziția scriitorilor instrumente ale unei noi economii a imaginii, de la interviuri, emisiuni TV sau radio, până la canale Youtube și bloguri. De la scriitorul angajat, până la scriitorul vedetă sau scriitorul gurmand-bucătar, ceea ce ne propunem este să schițăm gama de reprezentări sociale posibile ale posturii auctoriale, în contextul larg al dislocărilor politice și culturale specifice spațiului central-est european.
Vă rugăm să trimiteți propunerile de articole (150-200 de cuvinte) până în 15 noiembrie 2020. Veți primi notificarea de acceptare a propunerii până în 15 decembrie 2020. Termenul de predare a articolelor este 15 martie 2021. Normele de redactare pot fi consultate la următoarea adresă: http://www.dacoromanialitteraria.inst-puscariu.ro/ro/nr.php.
Persoane de contact:
Magda Răduță – magda.raduta@gmail.com
Ligia Tudurachi – ligia.tudurachi@gmail.com
